Cine au fost Nefilimii?

Paul nov. 04, 2021

Textul biblic afirmă:

Uriașii (Nefilimii) erau pe pământ în vremurile acelea și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume” (Genesa 6:4)

Textul ne spune că „Nefilimii erau pe pământ în zilele acelea și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor”. Versetul nu ne spune că Nefilimii erau rezultatul încrucișării dintre fiii lui Dumnezeu și fetele oamenilor, ci doar că ei „erau pe pământ în zilele acelea și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu ...”.

Despre ei – despre Nefilimi – textul spune că „erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume”.

Nefilimii este cuvântul ebraic, însă termenul de „uriaș” este preluat din traducerea greacă septuaginta. Septuaginta a tradus cu „uriaș” fiind că pe acești nefilimii îi găsim și în Numeri 13:33, iar textul afirmă că erau oameni de statură înaltă.

Ebraicul nefilim înseamnă cei căzuți. Rădăcina este ebraicul nefal, a cădea. Se pare că aceștia erau atât oameni de statură înaltă cât și violenți. Termenul de nefilimi în opinia unor teologi este un sens activ – cei care cad peste alții – ie. tirani. (Nephilim, Ciclopedia of Biblical, Theological and Ecclesiastical Literature)

Această afirmație este în acord cu ceea ce s-a întâmplat la potop. Textul spune:

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pămînt” (Genesa 6:11-12)

Textul spune că „pământul era plin de silnicie”. Termenul ebraic pentru sâlnicie este chamas adică violență. „pământul era stricat” înseamnă că era căzut moral.

Iar că nefilimii sunt persoane căzute moral, ie. apostați. Populația oamenilor din timpul lui Noe, era atât de căzută moral încât nu mai putea fi salvată, reabilitată.

În privința aceasta citim pe apostolul Pavel care zice:

Căci cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Duhului Sfînt și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor și cari totuș au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăș și aduși la pocăință, fiind că ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-l dau să fie batjocorit” (Evrei 6:4-6)

Primul tiran pe care Scriptura îl prezintă este Nimrod. Nimrod în ebraică înseamnă răzvrătit. Encilopedia ebraică afrimă că el s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. (Nimrod, Enciclopedia Ebraica)

Despre el Scriptura afirmă „că era un vânător viteaz”. Notați expresia „viteaz”. În genesa despre nefilimi Scriptura afirmă și despre ei că erau „vitejii”. Deducem din expresia aceasta că Nimrod era un nefilim, adică un tiran și un apostat (Genesa 10:8-11; 11:1-9).

În Scriptura mai găsim oameni din neamul nefilimilor, pe anakimii. În cartea Numeri citim:

Apoi am mai văzut în ea pe uriași (ebr. nefilimii), pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriașilor (ebr. nefilimi): înaintea noastră și față de ei parcă eram niște lăcuste” (Numeri 13:33)

În cartea 1 Samuel citim:

Atunci a ieșit un om din tabăra Filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat, și avea o înălțime de șase coți și o palmă” (1 Samuel 17:4)

Textul ni-l prezintă pe Golia un filistea de o statură impresionantă. Avea aproximativ 3 m. Acest Goliat mai avea trei frați, care aveau aceeași statură ca și el (2 Samuel 21:18-22). Însă versetul din 1 Samuel, ne dă un indiciu foarte interesant: Goliat era din Gat.

Fiindcă Scriptura ne dă acest indiciu nu este la întâmplare. În cartea lui Iosua citim următoarele:

În acelaș timp, Iosua a pornit și a nimicit pe Anachimi, din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda și din tot muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârșire, împreună cu cetățile lor. N-au rămas de loc Anachimi în țara copiilor lui Israel; n-au rămas decât la Gaza, la Gat și la Asdod” (Iosua 11:21-22)

Fiindcă Goliat era din Gat, iar în Gat locuiau anakimii, iar cum anakimii sunt din neamul nefilimilor deducem că Goliat și frații lui era un nefilimi.

În concluzie afirmăm următoarele: nefilimii erau oameni, nu hibrizi, născuți din căsătoria fiiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor.